Nicolae Diaconu

(n. – d. )

Nicolae și Eleonora Diaconu cu prilejul Nunții de Aur, 24 februarie 2016

Cu prilejul „Nunții de Aur”, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Târgu-Jiu, 24 februarie 2016.

Diaconu Nicolae, corespondent notabil al revistei „ProARME” și printre puținii din provincie, mai exact din Târgu Jiu, ne-a părăsit la scurtă vreme după ce își sărbătorise (i-am fost și noi alături, ca nepoți după soră) împlinirea a 82 de ani de viață, în primăvara lui 2023. Era născut, așadar, tot primăvara, la 11 aprilie 1941, în frumoasa comună Didești, județul Teleorman, fiind stabilit de ani buni în Târgu Jiu, Gorj.

A fost cel mai mic și singurul băiat dintre cei trei copii ai gospodarilor Maria și Dumitru Diaconu, care l-au crescut cu dragoste și în frica lui Dumnezeu în vremuri grele pentru țară, dându-l la școală, să învețe carte, să nu rămână simplu țăran ca ei. Așa că, după absolvirea gimnaziului în localitatea natală, „unchiu Nicu” – așa cum i se spunea în familie – a urmat Școala de șapte ani din satul Merișani, Raionul Roșiori de Vede, absolvită în 1954 și Școala profesională de ucenici Câmpulung Muscel (1957), calificându-se ca electrician de mină. Se va perfecționa apoi la Școala Medie din Rovinari (1963), la Școala tehnică de maiștri din Petroșani (1969) și la Cursul de specializare pentru exploatarea instalațiilor electrice importate din RFG, organizat de firma Krupp (1970).

Întregul său parcurs profesional s-a derulat în industria extractivă, mai precis în carierele Întreprinderii Miniere Rovinari, aici căsătorindu-se cu Eleonora Ioga, originară din partea locului, și tot prin acest colț de țară, mai precis la Târgu Jiu, născându-i-se cei doi băieți, inginerii de azi Leonard și Iulian, tot aici crescându-și fiica, pe Paraschiva-Vița, și nepoata Ariadna-Raisa-Ștefania, pensionându-se în 1997 ca maistru principal specialist, responsabil cu întocmirea, execuția și verificarea lucrărilor de revizie zilnică, săptămânale, lunare și anuale de natură electrică, precum și cu asigurarea funcționării utilajelor (complex cărbune și steril), a transportoarelor de mare capacitate, a stațiilor de transformare 20/6 kV, a stațiilor de pompe, liniilor electrice în cablu (0,4 kV, 6 kV și 20 kV) din Cariera Poiana. În paralel, a avut și atribuții privind pregătirea și formarea profesională a elevilor practicanți și a personalului muncitor din cadrul carierei.

Competența sa profesională a fost recunoscută, între altele, prin acordarea consecutivă, timp de cinci ani, între 1969–1974, a titlului de „Fruntaș în Întrecerea Socialistă” pe I.M. Rovinari, nu în ultimul rând a medaliei „30 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă”. Cele circa patru decenii de experiență au fost materializate în Agenda electricianului de la transportoarele de mare capacitate cu bandă din carierele de lignit de la Exploatarea Minieră Rovinari, apărută în 1996, sub egida Centralei Naționale Confederative a Sindicatelor Miniere din România, în 1 000 de exemplare, un ghid profesional prin care a urmărit și a realizat simplificarea și unificarea schemelor electrice desfășurate de la transportoarele din cadrul Exploatării Miniere Rovinari (regăsită ulterior în Societatea Națională a Lignitului Oltenia), prin simbolizarea unitară a grupelor funcționale ale acționărilor electrice, cu accent pe descrierea constructivă, în special a lucrărilor curente de exploatare, întreținere și a normelor de protecția a muncii în lucrările de intervenții, revizii și reparații.

Apoi, în ultimii ani ai vieții, pasionat de literatură, în special de literatura beletristică, a scris câteva povestiri, unele inspirate din copilăria petrecută în satul natal, altele culese din ce a auzit prin lumea unde și-a desfășurat activitatea sa de maistru electrician, debutând cu povestirea Osiile, în numărul 1(5)/martie–mai 2010 al revistei „ProARME”, ulterior publicându-i-se aici peste zece povestiri și proză memorialistică, inclusiv Ultima horă, al cărei titlu va fi dat volumului tipărit în 2016, când împlinea 75 de ani de viață, la Editura Favorit (București). A urmat a treia carte (și ultima), intitulată Primii pași, publicată tot la Editura Favorit, în 2021, și acum scria la a patra.

Cum se spune însă, iată, că timpul nu a mai avut răbdare. A fost un om bun, un tată de familie exemplar, un profesionist conștiincios și de mare caracter, care a lăsat urme de neșters peste tot pe unde l-au purtat pașii vieții până în ziua de 9 mai 2023, când a închis ochii pentru totdeauna la Clinica de Chirurgie Neurovasculară din București. Noi nu îl vom uita niciodată! Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l țină în lumina Lui.